Ghia Saouma

Născută în Liban în 1998, Ghia Saouma a studiat pian, solfegiu și teorie muzicală. În 2019 a absolvit Universitatea “Holy Spirit” din Kaslik (Liban) la specializare Muzicologie, unde, în timpul studiilor, preda pian și făcea parte din corul Universității “Notre Dame”. În 2021, a început studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, la specializarea Dirijat de Orchestră.

În octombrie 2022, Ghia a reînființat Corul Universității din București, un cor de studenți, absolvenți și angajați ai universității, toți amatori de muzică, cu care a susținut multe concerte în București, inclusiv în festivaluri precum “Weekend Sessions” sau în colaborare cu ARCUB și Ambasada Republicii Libaneze, explorând repertoriu național și internațional cu aranjamente proprii, diverse sunete și culturi.

În 2023, a participat la proiectul ARCADE (inițiativă a UCIMR în parteneriat cu UNMB și cu UCMR), în care, alături de 2 dirijori tineri, a dirijat o serie de concerte camerale în festivaluri dedicate muzicii contemporane, care au avut loc între august și noiembrie 2023, printre care Brave New Music – Sibiu, Festivalul Internațional Meridian – București.

În iulie 2024, a dirijat Camerta Belgrade în cadrul Masterclass-ului ținut de Maestrul Martin Åkerwall.

keyboard_arrow_up