Laura Coroianu și-a început cariera în televiziune, unde a lucrat ca redactor, prezentator si producător, creând și coordonând in anii ’90 departamentul de artiști internaționali la festivalul Cerbul de Aur.
A locuit 10 ani în străinătate, unde l-a întâlnit pe viitorul său partener de viață și de afaceri, Guido Janssens, alături de care a construit un business de organizare de evenimente și consultanță muzicală în Olanda. După mai multe colaborări în România au decis să aducă afacerea în țară, iar în 2005 au pus bazele EMAGIC. În ultimii 15 ani Emagic a deschis piața de evenimente live din Romania, organizând primul mare festival internațional mainstream din Romania – B’ESTFEST (2007-2013), mari concerte de tip stadion în București, Cluj si Timișoara cu artiști internaționali de prim rang: DEPECHE MODE (Bucurestix2, Cluj), RED HOT CHILI PEPPERS, MADONNA, ROGER WATERS/THE WALL, STING, SHAKIRA, LADY GAGA etc), aducând în România peste 800 de artiști de pe toate continentele.
În 2017 Laura Coroianu, alături de Emagic, a început un nou proiect de suflet: AWAKE FESTIVAL, un festival-boutique adresat tuturor comunităților creative din România, organizat pe domeniul celui mai frumos castel baroc de secol XVIII din Transilvania – Castelului Teleki din Gornești, Mureș.